Un colt de rai, depresiunea Vaii Carasului, la iesirea din chei, adaposteste de mai bine de opt secole, localitatea Carasova, cea mai mare si cea mai veche asezare din bazinul carasovenesc, amintita fiind inca din anul 1230 (V.Tufescu – „O marunta populatie balcanica-carasoveni”).

Cu rang de comuna, avand in componenta satele Nermed si Iabalcea, Carasova constituie leaganul celorlalte asezari din bazinul carasovenesc, cu populatie majoritara de etnie croata.

Satul Iabalcea, al doilea ca vechime, este atestat pe harta Transilvaniei din anul 1558 (Dictionarul localitatilor transilvanene – Coriolan Suciu).

Nermed – cea de-a treia localitate, este consemnata topografic din anul 1730, prima vatra a satului fiind situata pe versantul nordic al dealului Gariste.

Limitele administrative ale comunei Carasova, stabilite cu ocazia organizarii teritoriale din 1967, cuprind un teritoriu de 14145 ha, unde suprafata acoperita cu paduri insumeaza aproximativ 7000 ha, restul reprezentand terenuri agricole cu diferite categorii de folosinta si teren destinat constructiilor.

Astazi comuna Carasova numara 3260 de locuitori, 2437 in localitatea Carasova,598 in satul Nermet,225 in Iabalcea,aproximativ 90% din populatie fiind de etnie croata. Oameni minunati, simpli si modesti, si-au trait istoria seculara in cele mai bune relatii cu celelalte etnii, precum si cu autoritatile administrative care s-au perindat de-a lungul timpului „dand Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu sufletul si credinta”, fapt ce dealtfel le-a permis sa-si perpetueze traditiile si portul unic de-o rara frumusete, pastrand peste timp, in mod miraculos, identitatea etnica. Calzi si primitori, sunt intotdeauna bucurosi de oaspeti, o dovada fiind faptul ca in mod obisnuit capul gospodariei nu ocupa loc la masa cu musafirii, ci, semn de mare pretuire si respect, serveste personal oaspetii, ingrijindu-se ca nimic sa nu le lipseasca.

Cu peisaje virgine de o rara frumusete si aproximativ 2/3 din teritoriu, situat in parcul National Semenic-Cheile Carasului, comuna Carasova dispune de un real potential turistic, fiind de foarte mult timp un punct de atractie pentru cei care agreaza turismul rustic, iar numarul mare de pesteri incanta si pe cei mai versati speologi. Iata de ce nu este greu sa intelegem cum de-a lungul timpului foarte multi au venit in Carasova si foarte putini sunt cei care au plecat din acest colt de rai.

Comuna Carasova este unitatea administrativ teritoriala componenta a judetului Caras-Severin, asezata in partea centrala a judetului, pe cursul superior al raului Caras, invecinandu-se cu urmatoarele unitati administrative teritoriale: la Nord cu municipiul Resita, la Vest comuna Lupac, Sud Vest comuna Goruia, la Est comuna Valiug, la Sud orasul Anina.

Comuna Carasova are in componenta satele Nermed si Iabalcea, avand o suprafata totala de 14145 ha din care arabil 1460 ha, pasune 2882 ha, fanete 2622 ha, livezi 70, teren forestier 6543 ha si un intravilan de 170 ha.

Comuna Carasova este atestata istoric din sec.XIII, din anul 1230 (V.Tufescu „o marunta populatie balcanica, carasoveni”), fiind populata de primul val de croati care au venit pe aceste teritorii.

 

Tradiții

Portul popular al crașovenilor este foarte asemănător cu cel al românilor din regiune. Numai cel al femeilor diferă prin prezența conciului de pe cap la cele măritate și prin cea a fotei.

Bărbații au o cămașă lungă cu guler împestrițat de broderie neagră și roșie, fiindu-le colorate și manșetele mânecilor. Ei au pantaloni largi, înfășurați până aproape de genunchi în obiele sau ciorapi albi de lână.

În trecut încălțau opinci, iar la sărbători bocanci sau cizme. La brâu purtau o curea lată. Peste cămașă îmbrăcau un pieptar alb din dimie cu decoruri negre și roșii. Iarna purtau cioareci deschiși la culoare, pieptar din piele de miel și cojoc cu mâneci.

image 2                       image.1

Pe cap , vara aveau pălării, iar iarna clăbăț din piele de oaie. Femeile au o cămașă lungă pînă la glezne, brodată la piept și la mâneci . Peste ea au o fotă neagră brodată din lână și fire de argint ,de la brâu în jos. Pe cap , cele măritate au un conci brodat, acoperit cu o basma, care dă impresia că ascunde două coarne . În schimb , fetele au capul gol, împletindu-și în păr flori și panglici colorate. La piept, femeile bogate purtau salbe de argint și aur. Ele umblau desculțe sau în opinci cu ciorapi albi, iar la sărbători cu ghete. Iarna aveau pieptar de miel decorat cu mânecar de lână.

Casele tradiționale ale crașovenilor semănau și ele cu cele al românilor din zona muntoasă . Ele sunt așezate la stradă  având curți spațioase înconjurate cu garduri de nuiele sau din zid de piatră , uneori netencuit. Casele celor săraci erau din bârne. Toate aveau formă dreptunghiulară și erau văruite. Temelia era din piatră , fiind ridicată până la un metru peste nivelul pământului , pentru a avea loc și pivnița.

Acoperișul era din bârne subțiri, peste care se punea șindrilă sau țiglă. Casele celor bogați erau din cărămidă. Cele mai multe aveau către stradă un pridvor deschis, de unde intrarea în casă se făcea urcând câteva trepte. În interior aveau o tindă și o cameră către stradă cu două ferestre. În curte mai erau o bucătărie de vară cu cămară și cuptorul de copt pâine. În tindă se afla vatra, având deasupra un coș larg pentru fum.

În cameră , mobilierul era compus din: masă între cele două ferestre, două paturi din lemn pe ambele laturi lângă pereți, saltele cu paie sau fân acoperite cu pături și scoarțe lucrate în casă. Pernele erau umplute cu pene. Către masă se aflau lavițe. Între ferestre era o oglindă sau o icoană, iar pe pereți fotografii și icoane. Soba era din fier. Mai exista și un dulap pentru haine. În curți erau grajdul și șura , care făceau despărțirea spre grădină. În grădină se cultivă pomi fructiferi  și zarzavat. Unii crașoveni aveau și hambar , cazan pentru fiert țuica sau stupi. Pe terenul pe care îl aveau în proprietate , ei își făceau și sălașe. Acestea erau din lemn , având o singură încapere și cu mobiler foarte puțin sau deloc. Tot la sălaș erau și grajduri pentru vite și oi.

Datorită sărăciei solului , în activitatea lor economică predominau păstoritul și pomăritul . Ei au cireșe, prune,scorușe și mere foarte bune. Pe lângă acestea , mai cultivau cel mai des porumb, fasole, dovleci și floarea soarelui. În familiile crașovenilor exista o diviziune a muncii : bărbații mergeau la munca câmpului , copii păzeau vitele, iar femeile se îngrijeau de casă și bucătărie. De regulă, bătrânii se ocupau de sălaș.

De regulă crașovenii erau foarte religioși. Și astăzi unii dintre ei mai merg pe jos la hramul mânăstirii Maria Radna de lângă Lipova și la cel al mânăstirii de la Ciclova Montană. Deși sunt romano-catolici, ei respectă și sărbătorile ortodoxe. La Sfântul Ilie urcau pe Semenic și făceau baie în Lacul Vulturilor, a cărui apă se credea că ferește oamenii de boli. În plus, la fel ca și românii, țineu Sfinții Gheorghe ,Petru și Pavel, Mihai și Nicolae.

O sărbătoare frecventă la ei este ruga (chirvait), când sosesc musafirii și se joacă hora. Altă tradiție era cea a șezătorilor, care aveau loc mai ales iarna. La sfărșitul lunii aprilie este sărbătoarea oilor. Atunci ciobanul mulge toate oile, iar oaia și mielul cei mai frumoși sunt puși deoparte . Lângă ei se înșiruie pe două părți femeile și bărbații. Sub oaie se pune un colac în formă de cerc ,iar cei prezenți rup bucăți din acesta. Dacă bărbații sup mai mult,tradiția spune că la anul vor fi mai mulți berbeci, iar dacă înving femeile, vor fi mai multe mioare. Bucățile rupte din colac se îmoaie în lapte și se mănâncă.

4458768203_e54436cb7b

După alte două zile urmează măsuratul oilor ,când fiecare proprietar află ce cantitate de brânză i se cuvine în anul respectiv. După terminarea ceremoniei , vin femeile din sat cu coșuri în cap, aducând mâncare și băutură, între care obligatoriu friptura de miel, și se încinge o masă mare comună la iarbă verde.

În obiceiurile de odinioară dar și în cele prezente, căsătoria începea cu pețitul. Băiatul însoțit de părinți, cere mâna fetei , în prezența rudelor acesteia.Urmând apoi înțelegerea între părinți și stabilirea datei nunții. Nunta începe duminică dimineața la casa mirelui , unde se împodobește steagul ce însoțește alaiul pe tot parcursul evenimentului. În semn de fertilitate și belșug , în vîrful bățului se pune un măr, în care se înfig monede. Cu steagul se pleacă la casa miresei, iar de aici alaiul se îndreaptă spere biserică. Cei doi miri sunt îmbrăcați în port popular, la fel și rudele apropiate.

La finalul ceremoniei religioase , mirii și nuntașii joacă hora în centrul comunei, după care începe petrecerea.

Pe vremuri însă ,masa și dansul se țineau în prima zi la fată acasă ,iar în cea de-a doua zi  invitații se ospătau la casa băiatului . În cea de-a treia zi mirii și nuntașii merg la râu și varsă apă, urmând dans până seara. De acolo merg cu toții cu muzică la casa fetei , unde se distrează până în zori, când este desfăcut steagul.

 

image 3    image 4

safe_image